Blogul lui Alex Chiri Mai puţină programare, mai multă dezvoltare personală

28Jun/102

Mai multe despre rațiune

Acest articol se referă la cea de-a doua carte a lui Dan Ariely pe care am citit-o, The upside of irrationality. Prima se referea la aspectele negative ale iraționalității oamenilor, iar aceasta ne descrie cum putem folosi constructiv iraționalitatea noastră și a celor din jur. Unele subiecte sunt reluate cu o nouă abordare, altele sunt noi. Curiozitatea față de comportamentul uman a lui Dan a fost declanșată în urma unui accident pe care l-a suferit la 18 ani și care i-a provocat arsuri pe majoritatea suprafeței corpului. Anii de recuperare și înfățișarea lui total schimbată de după recuperare i-au oferit mult timp de gândire și multe subiecte pentru experimentele sale de mai târziu.

Cartea are două parți: sfaturi pentru când suntem la muncă și sfaturi pentru acasă. E o carte care merită citită, vă va face să înțelegeți mai bine comportamentul celor din jur sau al vostru și poate să utilizați acest lucru în folosul personal. Acestea fiind zise, vă voi rezuma mai jos ideile care mie mi-au plăcut cel mai mult:

  • La serviciu
    • bonusurile mari distrag atenția de la muncă, au efectul fix invers față de cel scontat;
    • nefericirea de a pierde o sumă de bani este simțită mai puternic decât fericirea câștigării aceleiași sume de bani;
    • când știm că munca noastră este în zadar, chiar dacă suntem plătiți pentru ea, o vom face fără entuziasm => calitate proastă;
    • ceea ce facem cu măna noastră are o valoare mult mai mare decât ceea ce fac restul => efectul IKEA;
    • avem răzbunarea programată în creierele noastre;
  • Acasă
    • datorită capacității mari de adaptare a oamenilor, fericirea lucrurilor plăcute trece repede. Ideal este să ne bucurăm de lucrurile plăcute treptat, dozat, iar cele neplăcute să le înfruntăm toate deodată;
    • oamenii mai puțin frumoși fizic care nu se adaptează în căutarea partenerilor de viață, vor fi singuri și nefericiți;
    • sunt șanse mai mari să donăm bani când ne este prezentată situația nefericită a unei anumite persoane, decât a unui grup. Mai mulți devin o statistică;
    • acțiunile făcute în baza unor sentimente puternice, temporare, crează un precedent care va sta la baza unui lanț de acțiuni poate nedorite, mai ales când sentimentele respective nu mai sunt prezente.

Vă doresc, ca de la irațional la iraționali, o săptămână plăcută!

   
6 visitors online now
0 guests, 5 bots, 1 members
Max visitors today: 23 at 12:42 pm EEST
This month: 23 at 09-08-2010 12:42 pm EEST
This year: 33 at 01-15-2010 08:31 am EET
All time: 33 at 01-15-2010 08:31 am EET