Blogul lui Alex Chiri Mai puţină programare, mai multă dezvoltare personală

Cel mai remarcabil antreprenor al secolului 20

De departe una din cele mai bune cărţi biografice şi una din cele mai bune poveşti de succes este cea a lui Konosuke Matsushita. Este extraordinar ce a putut face acest om şi ce impact a avut asupra ţării lui, ţinând cont de condiţia de la care a plecat.

A plecat de la un simplu ucenic într-un magazin de biciclete la vârsta de 9 ani şi a murit la 95 de ani ca multimilionar în dolari, cu o companie cu venituri de miliarde de dolari, cu fundaţii de binefacere în lume, donaţii de sute de milioane de dolari şi catedră dedicată la Harvard Business School.

Compania lui Matsushita a apărut când avea vârsta de 23 de ani şi se ocupa cu fabricarea de armături pentru prize în cadrul unui apartament închiriat în care locuia împreună cu soţia lui. Produsele care au urmat au fost revoluţionare, prin fiabilitate şi preţ: mufa dublă pentru priză, farul de bicicletă, aparatul de radio, fierul de călcat ş.a.m.d. Aceste produse existau pe piaţa japoneză, însă Matsushita Electric Industry a inovat făcându-le mult mai fiabile şi oferindu-le la un preţ mult mai accesibil.

Ideea principala a lui Matsushita era aceea că o companie nu există pentru a umfla conturile acţionarilor, ci pentru a participa la combaterea sărăciei şi îmbunătăţirea nivelului de trai general, oferind produse de calitate la preţuri accesibile oricui. Ţinea foarte mult la angajaţii lui şi în cei 60-70 de ani de activitate, nu a recurs la concedierea angajaţilor ca măsură de economisire, decât în foarte puţine ocazii, în situaţii critice. În timpul crizelor economice din Japonia, când multe companii dădeau faliment, sau concediau oameni, MEI reducea normele la jumătate şi în timpul celeilalte jumătăţi de normă, angajaţii mergeau şi vindeau mărfurile produse. Oamenii continuau să aibă de lucru, salariile rămâneau la fel, iar compania depăşea momentele grele.

A fost printre primii antreprenori care a creat la o scară mare o cultură organizaţională, angajaţii MEI aveau programată în fiecare dimineaţă o şedinţă scurtă în care se enunţau obiectivele companiei. Manipulare? Poate, însă K.M. era tot timpul în mijlocul angajaţilor săi şi îşi trăia viaţa personală prin intermediul acelor obiective, conducea prin puterea exemplului. Un exemplu în serviciul publicului, în cinste şi corectitudine, în muncă în echipă pentru o cauză comună, în efort neobosit pentru progres şi curtoazie şi modestie. Acestea erau valorile de la baza crezului companiei sale.

A intuit, pe măsură ce compania se dezvolta, necesitatea împărţirii acesteia pe divizii de sine stătătoare, specializate pe un anumit produs sau o gamă de produse. Astfel, evita problemele companiilor foarte mari şi menţinea productivitatea şi normele de calitate crescute.

După cel de-al doilea război mondial, Forţele Aliate au trecut multe firma din Japonia pe lista Zaibatsu, lista firmelor considerate că au lucrat cu armata în timpul războiului şi care erau considerate că stăteau în calea reconstrucţiei Japoniei. MEI a fost adăugată la aceasta listă şi i s-a interzis să mai producă ceva, iar K.M. a fost înlăturat de la conducerea companiei aflată în plină expansiune. Dacă majoritatea sindicatelor militau pentru înlăturarea directorilor companiilor în care lucrau, sindicatul angajaţilor MEI a facut presiuni şi a militat chiar şi până la generalul McArthur pentru ca lui Matsushita să i se permită revenirea.

Pentru că după ce a deţinut o funcţie politică o perioadă, a decis că politica nu îl poate ajuta în obiectivele sale şi a înfiinţat Institutul Matsushita de Guvernare şi Management. O şcoală de elită care avea ca scop creearea unei noi generaţii de politicieni care să ajute activ la reformarea şi revitalizarea economiei Japoniei, distrusă total după război. A considerat că principala metodă prin care putea ajuta societatea, pe lângă crearea de produse de calitate şi ieftine, era îmbunătăţirea educaţiei.

A realizat ca pentru a deveni competitivi atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă, era nevoie de o infuzie de tehnologie în Japonia. Acesta este motivul pentru care a incheiat un acord cu firma olandeză Philips. Panasonic s-a născut ca divizia din SUA a MEI. Din anul 2008, întreaga companie a fost redenumită în Panasonic. Tot în ajutorul educaţiei şi a inovaţiei, a înfiinţat al doilea premiu mondial dupa Nobel, ca valoare, Premiul Japoniei.

Ar mai fi multe de spus despre Konosuke Matsushita, un om care credea că tinereţea nu este o stare a corpului, ci una a psihicului şi că trebuie să ne menţinem mintea deschisă, "sunao", pentru a nu lua decizii bazate pe preconcepţii inutile.

Vă recomand cu mare căldură să citiţi cartea lui John P. Kotter, Matsushita Leadership, fie că o cumpăraţi de la editura Publica, fie în alte ediţii.