Blogul lui Alex Chiri Mai puţină programare, mai multă dezvoltare personală

17May/100

Filtru “natural” de Twitter

Văzând azi un tweet despre consecințele abuzului de Twitter și anume multe unfollowuri, mi-a venit o idee. O să revin imediat la ea.

Cunoașteți sau poate urmăriți persoane care, pe lângă unele tweeturi sau retweeturi foarte interesante, trimit mesaje total irelevante și care unii le-ar putea clasifica drept spam. :) Am observat că de multe ori acele mesaje interesante le primesc retweetuite și de la alți utilizatori Twitter.

Și acum revin la ideea mea. Cum ar fi să scăpăm de toate acele mesaje inutile pentru majoritatea și să primim doar tweeturile bune, care merită citite și răspândite? În loc să urmărim acei utilizatori vorbăreți, să lăsăm pe alții să le filtreze conținutul, să retrimită doar acele tweeturi de valoare și noi să urmărim aceste "filtre".

Concluzia: nu este necesar să urmăriți toate tweeturile unei persoane pentru a obține pe cele esențiale. Căutați printre cei pe care urmăresc acea persoană utilizatori cu un număr nu foarte mare de tweeturi și care vă sunt pe plac. Lăsați pe alții să curețe gunoiul.

Acum nu zic că merge din prima și că e foarte ușor de aplicat, dar cu siguranță vă va scăpa de multe tweeturi nedorite și vă va lăsa mai mult timp pentru cele care contează! O idee nu valorează nimic, dacă nu e răspândită! Așa că dacă vă place, nu uitați să folosiți opțiunea de "ReTweet"!

Filed under: Internet No Comments
11Feb/104

Sursă bunicică de cărţi electronice

Caut de ceva timp o sursă decentă de cărţi electronice, mai ales cărţi recent apărute, care nu se găsesc prea repede prin alte părţi. :)

1. Am descoperit pagina ereader.com, portalul de cărţi electronice al Barnes&Noble. Cărţile sunt cu DRM şi împachetate într-un format preluat de la Palm şi criptate cu datele tale de pe cardul cu care plăteşti. Există clienţi cam pentru orice telefon mobil "deştept" şi unele cititoare electronice de carţi. Ereader oferă un sistem prin care poţi economisi bani când achiziţionezi o carte. Fiecare titlu are un procentaj pe care îl primeşti înapoi la cumparare în contul tău pe ereader. Banii primiţi in contul de ereader pot fi folosiţi pentru a cumpăra alte titluri. Procentajul primit înapoi se calculează doar din banii pe care îi plăteşti cu cardul de debit. Deci dacă vei cumpăra o carte doar cu bani câştigaţi din cumpărarea altor cărţi, nu vei primi nimic înapoi.

Pro:

  • Foarte multe titluri;
  • Preţuri bunicele;
  • Sistem bun de "rewarding";
  • Clienţi pentru multe dispozitive.

Contra:

  • Format proprietar;
  • Nu poţi printa cărţile;
  • Nu toate titlurile sunt disponibile pentru România.

2. O altă pagină este booksonboard.com. Am găsit aici unele titluri foarte noi care nu existau pe ereader. Acest lucru nu m-a ajutat foarte mult pentru că mare parte din ele nu am putut să le cumpăr datorită restricţiei de ţară.

Pro:

  • Titluri foarte noi disponibile;
  • Cărţile sunt disponibile în multe formate, inclusiv ereader.
  • Preţuri mai bune decât pe ereader la unele cărţi.
  • Formatele de tip Adobe permit şi printarea cărţilor;
  • Plata se poate face folosind PayPal.

Contra:

  • Nu toate titlurile sunt disponibile pentru România.

Dacă ştiţi şi altele nu ezitaţi să spuneţi :)

Tagged as: 4 Comments
23Jan/102

Firefox 3.6 (Namoroka) este final, eu trec pe Firefox 3.7 (Minefield) :D

În ultimii 2 ani nu am mai folosit vreo versiune stabilă de browser. Începând cu Google Chrome pus pe canalul de dezvoltare și apoi cu Firefox 3.6 Namoroka. Acum că Namoroka are release final, m-am hotărât să trec pe Minefield, în ideea că este destul de matur încât să nu îmi crape la fiecare mișcare.

L-am instalat și mi-a recunoscut profilul corect. Practic cu excepția unui "cesuleț" de încărcare a paginii din headerul tabului, nici nu îmi dau seama că e alt Firefox. Oricum 3.6 și 3.7 sunt releasuri minore, deci nici nu ar trebui să aducă schimbări majore.

Uitându-ne la roadmapul lui Firefox, iată ce ar trebui să vedem îmbunătățit la 3.7:

Firefox 3.7 / Fennec 1.1
mozilla-1.9.3 branch
Q1/Q2 2010
Run plugins in a separate process to improve overall application stability and responsiveness. Improve startup time
  • platform enhancements
    • out of process plugins
    • phase two of compositor
    • support for animation in XUL
  • end user feature enhancements
    • bookmark synchronization
    • run websites as an application
    • task oriented browsing
  • speed and responsiveness improvements
    • tracemonkey engine improvements
    • pageload optimizations

Interesant ce scrie la "end user feature enhancements". Deocamdată eu nu am găsit nicăieri prin meniuri ceva despre sincronizarea de bookmarkuri. Poate nu au apucat încă să implementeze acest lucru. Totuși, nu văd rostul acestui feature dacă din versiunea 4 de Firefox integrează proiectul Weave, care acum e disponibil doar ca extensie. Iar al doilea punct, nu e tot o aplicație deja existentă de ceva timp de la Mozilla pe nume Prism?

În concluzie, Minefield merge bine, la fel de bine ca Namoroka (poate un pic mai bine?) și aștept cu interes Firefox 4. :)

29Dec/090

Un Internet neutru

Citeam astăzi de pe Slashdot despre articolul lui Adam Raff publicat in New York Times despre neutralitatea Internetului şi, în particular, al motoarelor de căutare. El susţine că Google, în rezultatele întoarse la căutare, promovează propriile produse, prioritizându-le în faţa celor ale competiţiei, ducând astfel la decăderea multor lideri de piaţă în diferite domenii şi state. De exemplu: MapQuest, TomTom şi RightMove (exemplele sunt date de autorul articolului).

Soluţia lui Adam este aceea ca FCC (Federal Communications Commission) să reglementeze în vreun fel activitatea motoarelor de căutare şi nu numai a Internetului în general împiedicând astfel Google în "cruciada" lui de globalizare.

Pe de altă parte, aşa cum bine au punctat comentatorii pe slashdot, aşa cum globalizarea este un distrugător al inovaţiilor şi al iniţiativelor şi supra-reglementarea va avea în mare parte cam acelaşi efect.

Personal, aş prefera varianta curentă, în care măcar poţi încerca legal să aduci alternative la Google şi la produsele lui. În cazul unei legislaţii nemiloase nu s-ar ajunge nici până în acest stadiu.


22Nov/097

Fenomenul FarmVille

De când s-a rezolvat problema cu facebook.com din versiunea de dezvoltare a Firefox 3.6 Namoroka am intrat mai des pe această pagină, dar mai mult de atât, m-am apucat de jucat FarmVille, mult prea jucata aplicație de pe facebook.

Până să joc FV nu puteam pricepe ce are jocul ăsta de e cel mai vizitat de pe facebook (dintre toate aplicațiile). Apoi am început să găsesc ceva motive. Unul din ele ar fi că nu prea ai cum sa pierzi și ești recompensat destul de ușor pentru "munca" depusă în el. De asemenea nu e absolut necesar să investești foarte mult timp în el pentru obține rezultate.

Pentru facebook aceste jocuri au avantajul că măresc rețeaua socială formată pentru că în FV nu poți evolua prea repede fără prieteni vecini de fermă.

Din vorbă în vorbă am aflat niște sfaturi de la un vecin fermier, "guru" al FV:

  1. Se pare că varianta animată a voastră din FV are puteri extraordinare. Poate chiar face toate activitățile de la distanță. Pentru a economisi timp, vedeți unde este pus fermierul când intrați în joc și aveți grijă să-l înconjurați cu niște căpițe de fân sau cu ce vreți și astfel blocat nu veți mai aștepta să se deplaseze pentru a-și face treaba, le va face de la distanță imediat.
  2. Ai o grămadă de monezi, dar stai prost cu experiența? Alege o cultura care e ieftină dar obții experiență maximă la cumpărare și după ce o cultivi o poți șterge și apoi o poți replanta cât te ține punga.
  3. Cănd adopți un animal găsit de unul din prietenii tăi, ține-l o perioadă în "gift box", pentru că astfel o să îl mai poată lua până la 8 persoane. Dacă îl pui imediat în fermă nu o să-l mai poată lua nimeni. Deci nu fii egoist și mai lasă și pentru alții ;) .
  4. Jucați cu moderație, poate cauza dependență! :) )

Acestea fiind zise, succes la crescut animale dar fiți cumpătați! :P

14Nov/090

Am renunțat la Google Chrome

După articolul celor de la ghacks.net m-am gândit să dau și eu o șansă la Firefox 3.6, mai ales că mi se părea că Chrome se mișca foarte prost în unele situații și culmea, pe site-uri pline cu scripturi js unde Chrome era odată campion.

Am constatat că Firefox 3.6 merge super bine, oricum mai bine decât Chrome pe paginile menționate mai sus. Ba mai mult, timpul de pornire a crescut în ultima vreme la Chrome și e foarte apropiat de cel al Firefox. Prin urmare, am trecut la migrare.

Am folosit Transmute pentru a-mi copia bookmarkurile din Chrome în Firefox. Pentru parole am pus LastPass, unde a trebuit să îmi șterg contul, pentru că nu mai știam nimic, nici parolă, nici parola master.

Dacă la parole am rezolvat relativ simplu, la bookmarkuri nu a fost la fel. Am zis să refolosesc Mozilla Weave pe care l-am încercat mai demult. Bineînțeles, nu mai știam parola și nici parola master. Parola mi-am resetat-o dar parola master nu am de unde să o mai recuperez și Mozilla Weave nu are nicăieri în interfață posibilitatea de a-ți șterge accountul și nu imi mai pot crea încă un cont de Weave pe același mail. Am găsit o soluție pe net, dar nu am avut timp să o aplic. Revin cu un articol să "raportez" ce-am reușit.

O primă nemulțumire la Mozilla Firefox Namoroka ar fi modul cum vede facebook. Eu zic că nu e de la vreo extensie, am doar NoScript din cele care modifică aspectul paginilor.  Voi încerca cu o instalare curată să văd dacă problema e de la Firefox.

facebook

Update: Nu merge soluția din linkul de mai sus pentru a reseta passphraseul din Weave. Și eu nu reușesc să fac ce zic ei la "troubleshooting" așa că le-am dat mesaj pe grupul google. :)

Update2: Nu se poate reseta passphraseul. Mi l-am adus aminte după nenumărate încercări.

Update3: Problema cu facebook.com s-a rezolvat.

21Oct/095

Cine mai dorește jocul original World of Goo? Dai cât vrei pe el!

Băieții de la 2D Boy, creatorii lui World of Goo, fac un experiment cu ocazia aniversării a unui an de la lansarea jocului. Experimentul constă în a oferi posibilitatea de a cumpăra jocul la orice preț dorește cumpărătorul.

Este foarte simplu: intri pe pagina lor, cauți linkul cu promoția din pagină, introduci suma dorită și plătești cu PayPal.

Promoția este valabilă până pe 25 octombrie.

PS: Eu am dat 3$ pe el. Am zis să nu fiu chiar cel mai zgârcit de acolo. :P

Filed under: Internet 5 Comments
16Oct/093

Încă două despre “val”

Au mai ieșit două clipuri cu rol de a exemplifica ce poți face cu Google Wave. Sunt foarte interesante ca modalitate de realizare. Are omu imaginație, nu glumă!

Am aflat de ele de la TechChrunch.

PS: Hai Google mai repede cu invitația aia, că pierdem vremea degeaba! :P (Mersi, Cristina!)

Tagged as: 3 Comments
3Oct/090

epipheo, noun

- an epiphany on video

- a viral video that causes a unique paradigm shift

Astfel au definit cei de la Epipheo Studios cuvântul din titlu. Probabil ca veți fi mai lămuriți după ce vedeți următorul filmuleț al lor:

Și așa cred că a apărut site-ul lor de “virale”, epipheo. Pagina este plină de filmulețe pe diferite teme, multe făcute într-un stil asemănător și colectate din diferite surse. Practic ei s-au gândit la acest cuvânt, au făcut o serie de filmulețe (prin care s-au promovat) și apoi au lasat comunitatea să-și facă treaba. Exact ca în filmulețul lor :)

Eu am dat de ei prin filmulețul lor despre Google Wave, care mi-a placut foarte mult (filmulețul) și m-a făcut să înțeleg un pic mai bine ce vrea Google cu “valul” lui și să îi caut să văd ce alte clipuri au mai făcut.

 

PS: Dacă aveți invitații la “val” și vreți să scăpați repede de una, nu ezitați să mă contactați! :D

Tagged as: No Comments
25Sep/093

Shiny things 4 Happy days

Pentru amatorii de bijoouri deosebite “hand-made” țineți minte adresa asta. Vă înțelegeți voi cu producătorul la detalii.

Tagged as: , 3 Comments
7 visitors online now
6 guests, 1 members
Max visitors today: 7 at 02:15 pm EEST
This month: 23 at 07-10-2010 10:40 am EEST
This year: 33 at 01-15-2010 08:31 am EET
All time: 33 at 01-15-2010 08:31 am EET