Fantezie
Mi-am adus aminte întâmplător de un episod din Family Guy în care Peter îşi face propriul stat pe teritoriul casei lui. Lăsând la o parte idioţenia amuzantă a serialului, oare cum o fi să ai propriul stat?
Mi-aş dori să îmi pot face un stat al meu, în care să am servicii sociale bune, în care să adun profesionişti adevăraţi, în care să pot avea încredere că îşi vor face meseria responsabil. Să adun toţi acei oameni de calitate care au mai rămas în România într-un loc în care să nu se simtă prost că se chinuie să îşi facă treaba corect, că alţii de lângă ei fură, să nu se simtă fraieri că sunt corecţi.
Ceilalți
Deși noi, oamenii, nu avem o conștiință comună, totuși suntem de multe ori influențați de ceea ce fac cei din jur, chiar și oameni necunoscuți. Luăm decizii în funcție de alegerea altora, avem nevoie să fim plăcuți de ceilalți și mai ales să fim mai buni decât ceilalți și dacă s-ar putea, să ne demonstrăm că suntem superiori de cât mai multe ori posibil.
Am observat un astfel de comportament la mine sau la alții, la unii mai rar la alții mai des și realizăm abia după că ne-am comportat total irațional. Să mergi până în pânzele albe cu o contradicție în care până la urmă realizezi că n-ai dreptate dar totuși mergi mai departe, ai nevoie să ai dreptate, să câștigi, să fii mai bun(decât celălalt). Acesta e doar un exemplu, există multe alte situații în care ne comportăm în acest fel. Mi-am pus întrebarea de ce am câteodată nevoia să fac astfel de lucruri, fără a realiza pe moment.
Răspunsul pe care l-am găsit, cel puțin analizându-mă pe mine, a fost că, uneori, nu stau foarte bine cu încrederea de sine și de aceea apare acest comportament. Vreau să îmi demonstrez mie că sunt mai cu moț decât celălalt, pentru că mă simt slab, vulnerabil, dar nu vreau să arăt acest lucru. De unde vine frica asta, ezitarea? Să fie într-adevăr acțiunea creierului nostru reptilian (teorie a lui Seth Godin, vezi Linchpin), care ne activează instincte depășite în societatea noastră? Am realizat că trebuie să fiu mai atent la ceea ce fac și să încerc să îmi controlez impulsurile astea total greșite și mai ales să nu judec când altul face la fel. Societatea noastră minunată cultivă individualități, toți avem ambiții și nu ne place să pierdem. De multe ori, realizăm că am pierdut la mult timp după ce bătălia s-a terminat.
Soluția? Pentru sine nu poate fi decât mai mult analiză și învățare și să nu închidem ochii la propriile greșeli, doar pentru că "eu n-aș putea face niciodată așa ceva" sau "nu e de la mine, e de la altul!". De aici se poate ajunge foarte ușor la o polemică despre responsabilitate, onoare, respect, valori pe care mulți dintre noi le-am uitat...
Oameni, nu roboți, gândim dar și simțim!
Trăim într-o societate care ne învață să ne integrăm în societate, să nu ieșim în evidență prin nimic, să fim mediocri, manipulabili.
Credibil sau nu, societatea noastră de după revoluție se aseamănă foarte mult cu cea americană, de acum. Și ei erau învățați să li se asigure totul, fără riscuri majore. Nu trebuiau decât să se integreze în societate. Urmau o școală, se angajau undeva, își făceau o familie, consumau, trăiau și mureau. Nimic ieșit din comun. Asta scoteau pe bandă rulantă școlile și încă mai scot: roboți. Te trezești, te duci la timp la serviciu, învârți o piuliță acolo toată ziua, îți faci norma, te duci acasă și apoi o iei de la capăt.
Dar, vremurile bune s-au terminat: nu mai sunt destule piulițe pentru toți roboții produși și mulți s-au trezit în stradă, fără viitor, fără speranță, nemulțumiți că orânduirea i-a păcălit.
V-ați prins, e vorba de o altă carte, o carte despre tine și despre cum poți să nu mai fii un robot. Să fii excepțional!
Va urma!
Până atunci aruncați un ochi la filmulețele astea două:
Linchpin: GaryVee from Seth Godin on Vimeo.
Sunny Bates on Linchpins, Passion and Fear from Seth Godin on Vimeo.
Teama de moarte
Una din multele idei din “Cel mai iubit dintre pământeni” se referă la teama de moarte. Personajul principal, Petrini, consideră că moartea este privită diferit de două categorii de oameni, virtuoșii, respectiv ticăloșii.
De fapt, din ceea ce înțeleg, ori ești ticălos, ori ești virtuos sau cel puțin din modul de a privi moartea. Ori îți este frică, ori nu!
Există o contradicție în text, întâi teama de moarte este mai mare cu cât ești mai desprins de viață iar apoi ticăloșilor le e frică mai tare de moarte pentru că sunt legați de viață.
Diferența dintre ticălos și virtuos este că ticălosul se crede nemuritor și se poartă ca atare și când este conștient că va muri în curând îi este greu să accepte că nu va mai putea duce stilul de viață cu care sunt obișnuiți, este prins de viață…
Virtuosul știe și conștientizează “riscurile” vieții și nu este mirat atunci când acestea apar și nici nu le înfruntă cu teamă… (oare?)
